Ori m-am impacat foarte bine cu ideea, ori nu mai realizez in ce m-am lasat sa cad. Ori am reached rock bottom si ma complac, ori m-am inecat in propria apatie. Zilele trec atat de al dracului de repede si atat de seci. Nu obtin nimic, nu invat nimic, nu descopar nimic, nu realizez nimic. Stau. Mai aprind o lumanare parfumata si desenez, ma mai uit la ea cum arde. Stau. Oftez si casc, ma gandesc departe, visez la soare. Stau. Ma ratacesc in plictiseala si in ganduri, incerc sa gasesc un colt al mintii in care sa am vreun lucru interesant, nedescoperit, neanalizat. Stau. Fac o baie lunga, ma uit pe geam si e seara deja. Stau. Imi fac un ceai, imi lipesc capul de perete si ma uit la tavan. Stau.
A mai trecut o zi,am mai imbatranit o ora...am 21 de ani....si in afara de asta...NIMIC.
Imi e atat de dor de simplitatea lucrurilor, de atitudinea nepasatoare pe care puteam sa o afisez si poate de faptul ca aveam un milion de scuze in spatele carora puteam sa ma ascund. Pe masura ce am crescut, privirile oamenilor au inceput sa aiba o istorie,ochii lor au inceput sa sa aiba secrete,sa aiba o adancime. Mintitul devine complicat, prefacutul evident. A devenit din ce in ce mai greu sa ai o relatie de orice fel cu o alta persoana. Cea mai mare frica a omului este frica de singuratate, frica de a nu fi observat sau de a fi uitat.
No comments:
Post a Comment