The places you have come to fear the most

Sunt rea.Sunt dispusa, ca in mommente de genul asta sa fiu atat de weak. Sa fiu lipsita de pragmatism, de obiectivitate. Pierd atat de multe si gresesc atat de mult. Ma ia valul si nu mai gandesc logic, nu-mi mai pasa de altii, de lucrurile sau oamenii pe care ii am deja, de mine. Ma sacrific atat pe mine cat si ce ma inconjoara, fara sa-mi pese. Vad lucruri care nu sunt acolo, doar pentru a avea un motiv, doar pentru a ocoli adevarul. Pentru a nu ma lasa sa ma vad. Sa nu trebuiasca sa accept ca sunt eu si ca nu insemn nimic.

Mi-e dor de o viata simpla. Singurele mele probleme sa fie tema la romana si culoarea bluzei de azi. Imi e atat de dor de liceu, de cum eram atunci, de simplitatea lucrurilor, de reguli, de o rutina impusa. Asta era tot ce aveam de facut, cu ocazionalul incalcat al regulilor. Sa fiu mereu binedispusa, apogeul fericirii mele sa fie faptul ca am putut sa chiulesc ca sa joc baschet. Pot, te rog, sa chiulesc si acum? Pot sa mint ca am ramas incuiata afara si ca nu pot sa mai intru? Pot sa mint ca era trafic si ca nu mai ajung? Pot sa-mi iau scutire o viata? Sa nu ma obosesc sa trec prin lucruri de genul asta. Sa stau acasa cu popcorn si sa ma uit la desene. Sa imi aduca mama ceai, pentru ca sunt atat de racita. Sa stau sa ascult muzica... melodii care sa nu ma duca departe, care sa nu insemne nimic, care sa nu-mi dea niciun sentiment in afara de incontrolabilul batut din picior. Sa ma uit la filme de dragoste si sa nu plang, sa nu simt un gol pentru ca nu am asa ceva. Can't turn back time as i can't change now. As a matter of fact, niciodata nu am avut puterea sa ma schimb. Vad cat, cand si cum gresesc, dar ma las... ma las sa cad in imaginatie, in paranoia, in minciuni, in tertipuri, intr-o lume pe care o creez singura din greseli si decizii proaste. Intr-o lume in care, incep sa cred, imi place sa fiu... Ma complac.