Schroedinger, ala

Denisa: sunt trei teorii
Denisa: tu stii schroedinger's cat?
Je: faza cu pisica in cutie?
Denisa: uhum
Je: da
Denisa: schrodinger's cat....double-slit experiment...multiverse
Denisa: astea se leaga cumva genial
Je: ok...
Denisa: deci, s-au apucat oamenii sa traga cu un tun de electroni , cate unu pe rand, spre un filtru
Denisa: 2 slits
Denisa: in partea cealalta era un ecran si vedeau pe unde o lua electronu ala sexi
Je: aha......
Denisa: si au vazut ca se ducea cand pe stanga, cand pe dreapta si din cand in cand ajungea si pe stanga si pe dreapta
Denisa: un sg obiect nedivizibil
Denisa: trecea prin doua slits d-alea diferite
Denisa: de aici ideea lu' schroedinger ala
Je: asa
Denisa: care zicea ca pana cand observatorul deschide cutia
Je: da si vede pisica
Je: either dead
Je: either alive
Denisa: pisica e intr-o stare de superpozitie
Denisa: asa
Denisa: so
Denisa: pisica e smecheroasa in starea ei de superpozitie...e atat moarta , cat si vie...e o unda de probabilitati
Denisa: teoria multiverselor
Denisa: este cv gen
Denisa: de fiecare data cand se ia o decizie si atomu o ia pe ambele parti, universul se sparge in doua ...intr-un univ,. mata traieste, intr-altu moare
Denisa: asta e partea teoretica
Denisa: acum sa trecem la ce s-au gandit ei
Denisa: deci
Denisa: daca atomu o ia in dreapta mata traieste
Denisa: daca o ia in stanga mata moare
Denisa: si daca o ia in ambele parti, univ se sparge in doua
Denisa: dar what happenes daca atomu nu o ia pe nicio parte?
Denisa: univ se autodistruge?
Denisa: si gata? that's it?
Denisa: da...adica what happenes dc cineva deschide cutia cand nu trebuie?
Denisa: the world goes boom
Je: hah, smecheeeer
.......................
Je: stii ca ai scris happens de doua ori gresit nu?
Denisa: unde ma?
Je: mai sus
Denisa: a pula, typo

Delicious ambiguity

Al meu creier nu ma mai asculta. Si pe langa faptul ca nu ma mai asculta, imi da si senzatii de voma. De cand am ajuns sa am pretentii peste posibilitati umane? Nu o sa stau locului, nu o sa las lucrurile sa se invarta pe langa mine, fara sa le complic, fara sa le fac mai greu de controlat. Nu pot. Imi trebuie cineva rece, distant, ocupat, pe care sa nu-l cunosc all the way, care sa lase mereu loc de intrebari, care sa nu faca tot ce vreau eu ... tocmai pentru a-mi lasa mie loc sa obsedez, sa urlu, sa vreau si mai mult.Vreau sa tipe la mine sa tac, vreau sa aiba witty replies, vreau sa-mi aduca argumente cu care sa-mi inchida gura, vreau sa ma lase recitindu-i mesajele over and over again, vreau sa-mi arate ca exista mai mult. Sa ma faca sa-i zic te iubesc si te urasc in a single breath. Sa fie realist pe atat de mult pe cat viseaza. Sa ma faca sa nu mai urasc diminetile :)

I'm my favourite toy

Aseara mi-am dat seama ca nu e bine niciodata sa incerci sa dezgropi trecutul. Unele lucruri e mai bine sa ramana nestiute, acolo unde au fost lasate sa putrezeasca. I'm a bit freaked out. Nu sunt deprimata, nu am probleme, nu sunt singura, nu ma urasc. Pur si simplu sunt pierduta. Inca plutesc pe undeva, fara sa ma apuc de nimic care sa ma aduca pe pamant, ma las dusa de vant fara sa ripostez. Sunt fericita la nivel de supravietuire... dar ca intotdeauna... vreau mai mult. Nu cred ca exista om care sa fie multumit cu ce are. Chiar daca dorintele lui sunt pur si simplu materiale si nu neaparat existentiale, tot o sa fie ceva acolo, in departare, care sa "straluceasca". O sa ma apuc sa lupt pt ceva. Din pura plictiseala. Nu stiu pt ce inca...dar o sa gasesc eu ceva. Viata mea merge treptat, fiecare treapta fiind un scop pe care mi-l pun in minte. Daca nu il ating, stagnez si treapta devine un drum plat... lung... si care necesita multa vointa pt a fi parcurs pana la punctul in care pot sa construiesc treapta din nou.

Imi plac povestile. Nu conteaza ce final au. Imi plac povestile in care visez, in care iubesc, in care sufar, in care rad, in care plang, in care alerg, in care stau si ma uit la cer, la luna, in care nu toata lumea e perfecta, in care pot sa fiu ori personajul negativ ori cel pozitiv, in care mor, in care supravietuiesc, in care ma lupt, in care castig, in care pierd, in care mint, in care sunt om, in care sunt pisica, in care cad in gol, in care merg pe foc, in care merg pe apa. Imaginatia imi e cel mai de pret lucru. Imi iubesc imaginatia, ideile, gandurile.. Iubesc sa ma duc in locul in care nu mai e nimeni asa cum e in realitate, in care tot ce ma inconjoara e perfect modelat dupa mintea mea.

Dull people, colourful world

Ma simt la fel de ciudat... cu toate ca am inceput sa imi pun viata la punct... cu toate ca am iesit din "depresia" in care cazusem... Sunt speriata ca, cu toate astea... tot simt un gol imens si nu stiu ce lipseste... Imi tot ocup timpul cu prostii la care incerc sa ajung, bloguri, filme, site-uri ciudate pe care tot gasesc cate ceva nou care sa-mi dea de gandit, ziarul gratuit dimineata la metrou, oamenii urati si tristi (care isi blesteama fiecare dimineata in care se duc la acelasi loc de munca, pe acelasi traseu, cu ac. oameni), muzica de care am devenit dependenta si fara de care nu mai pot sa plec de acasa, ceaiurile de prin cafenele... lucruri superficiale, false, that make me happy pe moment... impulsuri seci doar ca sa ascund plictiseala cronica si self-abandonment-ul in care am cazut... Simt nevoia sa creez, sa fac ceva important, sa stiu ca nu sunt aici degeaba, sa stiu ca pot sa gandesc mai departe, sa aiba cineva ce invata de la mine... Sunt atatia oameni care s-au pierdut in rutina, in monotonia fiecarei zi incat si-au format un zid peste care ideile si gandurile lor nu mai trec. Nu mai au puterea sa vrea mai mult, sa inceapa un alt capitol, sa repare greselile de pana acum... Imi e al dracului de frica, ca asta o sa ajung si eu. Ca o sa ma trezesc in fiecare zi la 6:30, o sa stau in fiecare zi in fata calculatorului pana la 5, o sa ma duc acasa pe acealsi traseu, cu ac. oameni, ascultand aceleasi melodii, uitandu-ma la ac. scari, numarand ac. patru statii... Acum stau la birou, ma uit pe geam si fumez o tigara... ma uit la casa de vis a vis... Acum cateva zile a fost o ambulanta acolo. Azi...e o masina mare, neagra si niste oameni duc un cosciug spre ea. Urasc moartea! Urasc ideea de inmormantare! Urasc cimitirele si ritualurile noastre atunci cand inmormantam pe cineva! Urasc golul in stomac pe care il am atunci cand vad cutia aia mare si urasc coroanele de flori aruncate pe langa ea... Sunt atat de curioasa cine a fost, ce a fost, ce carti a citit, ce filme a vazut, ce facea in fiecare zi... cine plange dupa el, cine ii stie numele... Tot ce stiu eu, e ca nu a murit de batranete si ca era "vecinul care tipa mereu cand de la balcon ii scrumam pe masina". A... si ca acum e intr-o cutie de lemn rosiatic...

God:1 - Me:0

HOPE is a belief in a positive outcome related to events and circumstances in one's life. Hope is the feeling that what is wanted can be had or that events will turn out for the best. To hope is to wish for something with the expectation of the wish being fulfilled, a key condition in unrequited love. Hopefulness is somewhat different from optimism in that hope is an emotional state, whereas optimism is a conclusion reached through a deliberate thought pattern that leads to a positive attitude.Hope is distinct from positive thinking, which refers to a therapeutic or systematic process used in psychology for reversing pessimism. The term false hope refers to a hope based entirely around a fantasy or an extremely unlikely outcome.

A WISH is a hope or desire for something. Fictionally, wishes can be used as plot devices. In folklore, opportunities for "making a wish" or for wishes to "come true" or "be granted" are themes that are sometimes used.

DISSAPOINTMENT is the feeling of dissatisfaction that follows the failure of expectations to manifest. Similar to regret, it differs in that the individual feeling regret focuses primarily on personal choices contributing to a poor outcome, while the individual feeling disappointment focuses on outcome. It is a source of psychological stress.The study of disappointment—its causes, impact and the degree to which individual decisions are motivated by a desire to avoid it—is a focus in the field of decision analysis,as disappointment is one of two primary emotions involved in decision-making.

Twenty-one years gone in a blink

Ori m-am impacat foarte bine cu ideea, ori nu mai realizez in ce m-am lasat sa cad. Ori am reached rock bottom si ma complac, ori m-am inecat in propria apatie. Zilele trec atat de al dracului de repede si atat de seci. Nu obtin nimic, nu invat nimic, nu descopar nimic, nu realizez nimic. Stau. Mai aprind o lumanare parfumata si desenez, ma mai uit la ea cum arde. Stau. Oftez si casc, ma gandesc departe, visez la soare. Stau. Ma ratacesc in plictiseala si in ganduri, incerc sa gasesc un colt al mintii in care sa am vreun lucru interesant, nedescoperit, neanalizat. Stau. Fac o baie lunga, ma uit pe geam si e seara deja. Stau. Imi fac un ceai, imi lipesc capul de perete si ma uit la tavan. Stau.

A mai trecut o zi,am mai imbatranit o ora...am 21 de ani....si in afara de asta...NIMIC.

Imi e atat de dor de simplitatea lucrurilor, de atitudinea nepasatoare pe care puteam sa o afisez si poate de faptul ca aveam un milion de scuze in spatele carora puteam sa ma ascund. Pe masura ce am crescut, privirile oamenilor au inceput sa aiba o istorie,ochii lor au inceput sa sa aiba secrete,sa aiba o adancime. Mintitul devine complicat, prefacutul evident. A devenit din ce in ce mai greu sa ai o relatie de orice fel cu o alta persoana. Cea mai mare frica a omului este frica de singuratate, frica de a nu fi observat sau de a fi uitat.

The disambiguation of an obituary

Pentru mama: Imi pare rau ca nu sunt copilul pe care il vroiai, pentru care ai fi luptat, de care ti-ar fi pasat, imi pare rau ca sunt o dezamagire. Imi pare rau ca nu am facut lucrurile pe care tu nu ai reusit sa le faci niciodata. Imi pare rau ca nu ai vrut sa ma cunosti, ca nu ai vrut sa stii cu adevarat cine sunt si ce pot. Imi pare rau ca nici eu nu te cunosc, nu stiu cine esti, nu stiu ce planuri ai, ce vise ai, daca esti desteapta sau proasta, ce mancare iti place, de ce iti distrugi viata putin cate putin langa cine nu trebuie.... Te cunosc atat cat ma cunosti si tu. Stiu ca esti mama mea si intra in my job description sa te iubesc. But i don't. Si tu stii ca trebuie sa ma iubesti si sa ma sustii. But you don't. Deci nu avem nimic. De-aia am ajuns aici.

Pentru tata: Imi pare rau ca nu ai ramas, ca nu stiu cum ar fi fost sa fii aici. Imi pare rau ca nu ai vrut sa te implici mai mult la inceput iar cand ai simtit ca ar trebui nu ai mai avut optiunea asta. Imi pare rau ca nu am venit niciodata sa vorbesc cu tine, imi pare rau ca mi-e frica. Mi-e frica, ca daca o vin vreodata acolo,  o sa accept ca e adevarat, ca nu mai esti. Imi pare rau ca nu esti aici sa schimbi lucrurile, ca ai lasat-o pe mama sa devina ce e acum... Imi pare rau ca nu stiu cum as fi fost cu tine aici, cum m-ai fi crescut, ce as fi fost acum.

Pentru Ana: Imi pare rau pentru cum sunt, pentru ca nu sunt puternica... pentru ca nu sunt someone to look up to. Imi pare rau pentru fiecare moment in care nu te-am pus prima... Imi pare rau ca nu te-am ascultat cand greseam. Imi pare rau ca nu intelegi... cu toate astea you'll always be the only thing i have si niciodata nu o sa renunt la tine.

Pentru Radu: Imi pare rau pentru ce-ti spun, pentru cum ma port, imi pare rau ca imi arunc toate frustrarile in tine. Imi pare rau ca ma faci sa fiu rea, ca nu ma cunosti si ca in afara de ce iti dau eu, nu stii nimic despre mine... imi pare rau ca ai fost ce ai fost pentru mine, ca ai insemnat enorm si ca m-ai schimbat... Imi pare ATAT de rau ca nu ma intelegi si ca imi spui numai ce vreau sa aud. Imi pare rau ca o sa ma vezi mereu prin prisma a ce am fost si ca nu poti sa accepti si sa vezi cat de mult m-am schimbat. Imi pare rau ca te vad altfel. Imi pare rau ca iti cer atatea lucruri, ca nu pot sa inteleg ca asa esti tu si oricat as incerca nu o sa pot sa te schimb niciodata. Imi pare rau ca ma port cateodata ca si cum esti singurul lucru de care pot sa ma prind cand simt ca o sa cad. Imi pare rau ca te cunosc prea bine si cu toate astea, cateodata, tot incerci sa pari altceva in fata mea.

Don't want to live here

Nu ma plac, nu-mi place ca sunt atat de seaca, atat de inconstienta. Sunt geloasa. Sunt atat de geloasa pe oamenii din jurul meu. Cand s-au schimbat asa lucrurile? Cand eram mai mica eram atat de fericita. Imi placea viata mea atat de mult. Probabil ca odata cu varsta am ajuns sa constientizez cate lucruri imi lipsesc de fapt. I call myself intelligent, but i'm nothing near that. Daca as fi macar un pic pana acum eram departe. La un moment dat, pana de curand, aveam toate resursele si suportul necesar sa realizez tot ce avem in minte. Dar acum... am cazut... sunt undeva jos, calcata de oamenii pe care sunt geloasa, a caror viata o admir. Eram persoana care radea mereu, pe care nu o lovea nimic... eram persoana careia orice i se intampla era mereu optimista. Radeam mereu si cu usurinta ii faceam si pe altii sa rada. Eram persoana care era mereu sigura ca o sa fie bine. Ce am devenit? Cand si cum m-am lasat sa ajung asa? De ce nu mai am curaj,incredere? Nu sunt buna de nimic, nu pot sa fac nimic! Abia astept sa adorm pentru ca atunci nu ma mai gandesc la mine. Imi gasesc ocupatii doar ca sa nu-mi las niciun moment in care sa-mi analizez viata. Ma ancorez in oamenii din jurul meu, pentru ca ei sunt tot ce am. Imi e frica de singuratate mai rau decat de moarte. Imi e frica sa nu am pe cine sa sun ,pe cine sa vad, cine sa ma asculte. Ma ingrozeste ideea de oameni care pleaca de langa mine, de oameni care nu ma lasa sa am incredere sau ma dezamagesc.

Ma urasc.Va urasc.