How to save a life

It's that immense suffering, that feeling you have, like someone is tearing out your soul, that doubt, resentment, despair, self-loathing, powerlessness and vulnerability, that misery you just let yourself bathe in, that moment when you feel like you've reached rock bottom and no one can pick you up, when you hate yourself so much, it makes you sick to your stomach just by looking in the mirror, when you're exhausted, you don't want anyone's help, anyone's advice, you hate it when people even look at you, when you feel like the world died, like there is no tomorrow, when you choke with every breath you take, when your eyes show nothing but emptiness and bitterness, when your lungs hurt from screaming and your knuckles bleed from hitting walls, when the slightest effort to get out of bed makes you dizzy and nauseous, when you hate daylight, you hate darkness, you hate colors, when you don't wanna eat, drink or smoke, when your eyelids are so heavy that you can't fully open your eyes but you don't wanna close them either, when you are so tired but you can't fall asleep, when you listen to the same song for hours even though you can't even hear the lyrics anymore, when you drift away in memories for a while, then come back to reality and then drift away again, when you feel hopeless and forsaken, when you feel like you're falling into a deep, dark pit and once you have reached the bottom there is no escape, when only fear and failure dwell within your mind, when you don't remember how old you are and for how long you've been lying in that bed, when you start reminiscing about all the stupid things you've said or done and feel so ashamed, when you feel like you've lost everything you ever wanted or loved, when you just know that there's no one and nothing out there that could make you happy again, when every word anyone utters feels like a lie, when a day seems like a year, when you realize how deafening silence truly is, when it seems like everything around you moves in slow motion, when blinking feels like a night's sleep, when the clock ticks louder and louder, when you feel like no one knows who you are, like you could die right there and no one would care.

Schroedinger, ala

Denisa: sunt trei teorii
Denisa: tu stii schroedinger's cat?
Je: faza cu pisica in cutie?
Denisa: uhum
Je: da
Denisa: schrodinger's cat....double-slit experiment...multiverse
Denisa: astea se leaga cumva genial
Je: ok...
Denisa: deci, s-au apucat oamenii sa traga cu un tun de electroni , cate unu pe rand, spre un filtru
Denisa: 2 slits
Denisa: in partea cealalta era un ecran si vedeau pe unde o lua electronu ala sexi
Je: aha......
Denisa: si au vazut ca se ducea cand pe stanga, cand pe dreapta si din cand in cand ajungea si pe stanga si pe dreapta
Denisa: un sg obiect nedivizibil
Denisa: trecea prin doua slits d-alea diferite
Denisa: de aici ideea lu' schroedinger ala
Je: asa
Denisa: care zicea ca pana cand observatorul deschide cutia
Je: da si vede pisica
Je: either dead
Je: either alive
Denisa: pisica e intr-o stare de superpozitie
Denisa: asa
Denisa: so
Denisa: pisica e smecheroasa in starea ei de superpozitie...e atat moarta , cat si vie...e o unda de probabilitati
Denisa: teoria multiverselor
Denisa: este cv gen
Denisa: de fiecare data cand se ia o decizie si atomu o ia pe ambele parti, universul se sparge in doua ...intr-un univ,. mata traieste, intr-altu moare
Denisa: asta e partea teoretica
Denisa: acum sa trecem la ce s-au gandit ei
Denisa: deci
Denisa: daca atomu o ia in dreapta mata traieste
Denisa: daca o ia in stanga mata moare
Denisa: si daca o ia in ambele parti, univ se sparge in doua
Denisa: dar what happenes daca atomu nu o ia pe nicio parte?
Denisa: univ se autodistruge?
Denisa: si gata? that's it?
Denisa: da...adica what happenes dc cineva deschide cutia cand nu trebuie?
Denisa: the world goes boom
Je: hah, smecheeeer
.......................
Je: stii ca ai scris happens de doua ori gresit nu?
Denisa: unde ma?
Je: mai sus
Denisa: a pula, typo

Delicious ambiguity

Al meu creier nu ma mai asculta. Si pe langa faptul ca nu ma mai asculta, imi da si senzatii de voma. De cand am ajuns sa am pretentii peste posibilitati umane? Nu o sa stau locului, nu o sa las lucrurile sa se invarta pe langa mine, fara sa le complic, fara sa le fac mai greu de controlat. Nu pot. Imi trebuie cineva rece, distant, ocupat, pe care sa nu-l cunosc all the way, care sa lase mereu loc de intrebari, care sa nu faca tot ce vreau eu ... tocmai pentru a-mi lasa mie loc sa obsedez, sa urlu, sa vreau si mai mult.Vreau sa tipe la mine sa tac, vreau sa aiba witty replies, vreau sa-mi aduca argumente cu care sa-mi inchida gura, vreau sa ma lase recitindu-i mesajele over and over again, vreau sa-mi arate ca exista mai mult. Sa ma faca sa-i zic te iubesc si te urasc in a single breath. Sa fie realist pe atat de mult pe cat viseaza. Sa ma faca sa nu mai urasc diminetile :)

I'm my favourite toy

Aseara mi-am dat seama ca nu e bine niciodata sa incerci sa dezgropi trecutul. Unele lucruri e mai bine sa ramana nestiute, acolo unde au fost lasate sa putrezeasca. I'm a bit freaked out. Nu sunt deprimata, nu am probleme, nu sunt singura, nu ma urasc. Pur si simplu sunt pierduta. Inca plutesc pe undeva, fara sa ma apuc de nimic care sa ma aduca pe pamant, ma las dusa de vant fara sa ripostez. Sunt fericita la nivel de supravietuire... dar ca intotdeauna... vreau mai mult. Nu cred ca exista om care sa fie multumit cu ce are. Chiar daca dorintele lui sunt pur si simplu materiale si nu neaparat existentiale, tot o sa fie ceva acolo, in departare, care sa "straluceasca". O sa ma apuc sa lupt pt ceva. Din pura plictiseala. Nu stiu pt ce inca...dar o sa gasesc eu ceva. Viata mea merge treptat, fiecare treapta fiind un scop pe care mi-l pun in minte. Daca nu il ating, stagnez si treapta devine un drum plat... lung... si care necesita multa vointa pt a fi parcurs pana la punctul in care pot sa construiesc treapta din nou.

Imi plac povestile. Nu conteaza ce final au. Imi plac povestile in care visez, in care iubesc, in care sufar, in care rad, in care plang, in care alerg, in care stau si ma uit la cer, la luna, in care nu toata lumea e perfecta, in care pot sa fiu ori personajul negativ ori cel pozitiv, in care mor, in care supravietuiesc, in care ma lupt, in care castig, in care pierd, in care mint, in care sunt om, in care sunt pisica, in care cad in gol, in care merg pe foc, in care merg pe apa. Imaginatia imi e cel mai de pret lucru. Imi iubesc imaginatia, ideile, gandurile.. Iubesc sa ma duc in locul in care nu mai e nimeni asa cum e in realitate, in care tot ce ma inconjoara e perfect modelat dupa mintea mea.

Dull people, colourful world

Ma simt la fel de ciudat... cu toate ca am inceput sa imi pun viata la punct... cu toate ca am iesit din "depresia" in care cazusem... Sunt speriata ca, cu toate astea... tot simt un gol imens si nu stiu ce lipseste... Imi tot ocup timpul cu prostii la care incerc sa ajung, bloguri, filme, site-uri ciudate pe care tot gasesc cate ceva nou care sa-mi dea de gandit, ziarul gratuit dimineata la metrou, oamenii urati si tristi (care isi blesteama fiecare dimineata in care se duc la acelasi loc de munca, pe acelasi traseu, cu ac. oameni), muzica de care am devenit dependenta si fara de care nu mai pot sa plec de acasa, ceaiurile de prin cafenele... lucruri superficiale, false, that make me happy pe moment... impulsuri seci doar ca sa ascund plictiseala cronica si self-abandonment-ul in care am cazut... Simt nevoia sa creez, sa fac ceva important, sa stiu ca nu sunt aici degeaba, sa stiu ca pot sa gandesc mai departe, sa aiba cineva ce invata de la mine... Sunt atatia oameni care s-au pierdut in rutina, in monotonia fiecarei zi incat si-au format un zid peste care ideile si gandurile lor nu mai trec. Nu mai au puterea sa vrea mai mult, sa inceapa un alt capitol, sa repare greselile de pana acum... Imi e al dracului de frica, ca asta o sa ajung si eu. Ca o sa ma trezesc in fiecare zi la 6:30, o sa stau in fiecare zi in fata calculatorului pana la 5, o sa ma duc acasa pe acealsi traseu, cu ac. oameni, ascultand aceleasi melodii, uitandu-ma la ac. scari, numarand ac. patru statii... Acum stau la birou, ma uit pe geam si fumez o tigara... ma uit la casa de vis a vis... Acum cateva zile a fost o ambulanta acolo. Azi...e o masina mare, neagra si niste oameni duc un cosciug spre ea. Urasc moartea! Urasc ideea de inmormantare! Urasc cimitirele si ritualurile noastre atunci cand inmormantam pe cineva! Urasc golul in stomac pe care il am atunci cand vad cutia aia mare si urasc coroanele de flori aruncate pe langa ea... Sunt atat de curioasa cine a fost, ce a fost, ce carti a citit, ce filme a vazut, ce facea in fiecare zi... cine plange dupa el, cine ii stie numele... Tot ce stiu eu, e ca nu a murit de batranete si ca era "vecinul care tipa mereu cand de la balcon ii scrumam pe masina". A... si ca acum e intr-o cutie de lemn rosiatic...

God:1 - Me:0

HOPE is a belief in a positive outcome related to events and circumstances in one's life. Hope is the feeling that what is wanted can be had or that events will turn out for the best. To hope is to wish for something with the expectation of the wish being fulfilled, a key condition in unrequited love. Hopefulness is somewhat different from optimism in that hope is an emotional state, whereas optimism is a conclusion reached through a deliberate thought pattern that leads to a positive attitude.Hope is distinct from positive thinking, which refers to a therapeutic or systematic process used in psychology for reversing pessimism. The term false hope refers to a hope based entirely around a fantasy or an extremely unlikely outcome.

A WISH is a hope or desire for something. Fictionally, wishes can be used as plot devices. In folklore, opportunities for "making a wish" or for wishes to "come true" or "be granted" are themes that are sometimes used.

DISSAPOINTMENT is the feeling of dissatisfaction that follows the failure of expectations to manifest. Similar to regret, it differs in that the individual feeling regret focuses primarily on personal choices contributing to a poor outcome, while the individual feeling disappointment focuses on outcome. It is a source of psychological stress.The study of disappointment—its causes, impact and the degree to which individual decisions are motivated by a desire to avoid it—is a focus in the field of decision analysis,as disappointment is one of two primary emotions involved in decision-making.

Twenty-one years gone in a blink

Ori m-am impacat foarte bine cu ideea, ori nu mai realizez in ce m-am lasat sa cad. Ori am reached rock bottom si ma complac, ori m-am inecat in propria apatie. Zilele trec atat de al dracului de repede si atat de seci. Nu obtin nimic, nu invat nimic, nu descopar nimic, nu realizez nimic. Stau. Mai aprind o lumanare parfumata si desenez, ma mai uit la ea cum arde. Stau. Oftez si casc, ma gandesc departe, visez la soare. Stau. Ma ratacesc in plictiseala si in ganduri, incerc sa gasesc un colt al mintii in care sa am vreun lucru interesant, nedescoperit, neanalizat. Stau. Fac o baie lunga, ma uit pe geam si e seara deja. Stau. Imi fac un ceai, imi lipesc capul de perete si ma uit la tavan. Stau.

A mai trecut o zi,am mai imbatranit o ora...am 21 de ani....si in afara de asta...NIMIC.

Imi e atat de dor de simplitatea lucrurilor, de atitudinea nepasatoare pe care puteam sa o afisez si poate de faptul ca aveam un milion de scuze in spatele carora puteam sa ma ascund. Pe masura ce am crescut, privirile oamenilor au inceput sa aiba o istorie,ochii lor au inceput sa sa aiba secrete,sa aiba o adancime. Mintitul devine complicat, prefacutul evident. A devenit din ce in ce mai greu sa ai o relatie de orice fel cu o alta persoana. Cea mai mare frica a omului este frica de singuratate, frica de a nu fi observat sau de a fi uitat.

The disambiguation of an obituary

Pentru mama: Imi pare rau ca nu sunt copilul pe care il vroiai, pentru care ai fi luptat, de care ti-ar fi pasat, imi pare rau ca sunt o dezamagire. Imi pare rau ca nu am facut lucrurile pe care tu nu ai reusit sa le faci niciodata. Imi pare rau ca nu ai vrut sa ma cunosti, ca nu ai vrut sa stii cu adevarat cine sunt si ce pot. Imi pare rau ca nici eu nu te cunosc, nu stiu cine esti, nu stiu ce planuri ai, ce vise ai, daca esti desteapta sau proasta, ce mancare iti place, de ce iti distrugi viata putin cate putin langa cine nu trebuie.... Te cunosc atat cat ma cunosti si tu. Stiu ca esti mama mea si intra in my job description sa te iubesc. But i don't. Si tu stii ca trebuie sa ma iubesti si sa ma sustii. But you don't. Deci nu avem nimic. De-aia am ajuns aici.

Pentru tata: Imi pare rau ca nu ai ramas, ca nu stiu cum ar fi fost sa fii aici. Imi pare rau ca nu ai vrut sa te implici mai mult la inceput iar cand ai simtit ca ar trebui nu ai mai avut optiunea asta. Imi pare rau ca nu am venit niciodata sa vorbesc cu tine, imi pare rau ca mi-e frica. Mi-e frica, ca daca o vin vreodata acolo,  o sa accept ca e adevarat, ca nu mai esti. Imi pare rau ca nu esti aici sa schimbi lucrurile, ca ai lasat-o pe mama sa devina ce e acum... Imi pare rau ca nu stiu cum as fi fost cu tine aici, cum m-ai fi crescut, ce as fi fost acum.

Pentru Ana: Imi pare rau pentru cum sunt, pentru ca nu sunt puternica... pentru ca nu sunt someone to look up to. Imi pare rau pentru fiecare moment in care nu te-am pus prima... Imi pare rau ca nu te-am ascultat cand greseam. Imi pare rau ca nu intelegi... cu toate astea you'll always be the only thing i have si niciodata nu o sa renunt la tine.

Pentru Radu: Imi pare rau pentru ce-ti spun, pentru cum ma port, imi pare rau ca imi arunc toate frustrarile in tine. Imi pare rau ca ma faci sa fiu rea, ca nu ma cunosti si ca in afara de ce iti dau eu, nu stii nimic despre mine... imi pare rau ca ai fost ce ai fost pentru mine, ca ai insemnat enorm si ca m-ai schimbat... Imi pare ATAT de rau ca nu ma intelegi si ca imi spui numai ce vreau sa aud. Imi pare rau ca o sa ma vezi mereu prin prisma a ce am fost si ca nu poti sa accepti si sa vezi cat de mult m-am schimbat. Imi pare rau ca te vad altfel. Imi pare rau ca iti cer atatea lucruri, ca nu pot sa inteleg ca asa esti tu si oricat as incerca nu o sa pot sa te schimb niciodata. Imi pare rau ca ma port cateodata ca si cum esti singurul lucru de care pot sa ma prind cand simt ca o sa cad. Imi pare rau ca te cunosc prea bine si cu toate astea, cateodata, tot incerci sa pari altceva in fata mea.

Don't want to live here

Nu ma plac, nu-mi place ca sunt atat de seaca, atat de inconstienta. Sunt geloasa. Sunt atat de geloasa pe oamenii din jurul meu. Cand s-au schimbat asa lucrurile? Cand eram mai mica eram atat de fericita. Imi placea viata mea atat de mult. Probabil ca odata cu varsta am ajuns sa constientizez cate lucruri imi lipsesc de fapt. I call myself intelligent, but i'm nothing near that. Daca as fi macar un pic pana acum eram departe. La un moment dat, pana de curand, aveam toate resursele si suportul necesar sa realizez tot ce avem in minte. Dar acum... am cazut... sunt undeva jos, calcata de oamenii pe care sunt geloasa, a caror viata o admir. Eram persoana care radea mereu, pe care nu o lovea nimic... eram persoana careia orice i se intampla era mereu optimista. Radeam mereu si cu usurinta ii faceam si pe altii sa rada. Eram persoana care era mereu sigura ca o sa fie bine. Ce am devenit? Cand si cum m-am lasat sa ajung asa? De ce nu mai am curaj,incredere? Nu sunt buna de nimic, nu pot sa fac nimic! Abia astept sa adorm pentru ca atunci nu ma mai gandesc la mine. Imi gasesc ocupatii doar ca sa nu-mi las niciun moment in care sa-mi analizez viata. Ma ancorez in oamenii din jurul meu, pentru ca ei sunt tot ce am. Imi e frica de singuratate mai rau decat de moarte. Imi e frica sa nu am pe cine sa sun ,pe cine sa vad, cine sa ma asculte. Ma ingrozeste ideea de oameni care pleaca de langa mine, de oameni care nu ma lasa sa am incredere sau ma dezamagesc.

Ma urasc.Va urasc.

Protect me from what I want...Protect me from what i need

Nu am incredere in mine. Imi e frica. Imi e atat de frica de lucrurile pe care le fac, pe care le gandesc. Imi e frica de locul inspre care ma indrept si de oamenii care sunt langa mine. Imi e atat de al dracului de frica de tot ce ma inconjoara.

Sunt o proasta. sunt exact ce pretind ca nu sunt si am exact defectele pe care sustin ca nu le am. Bine ca stiu sa critic si sa dau sfaturi, dar cand vine vorba de mine, o dau in bara ca ultima ratata. Nu am pic de control asupra mea, asupra actiunilor mele si atac doar de frica sa nu fiu atacata. Nu vreau sa fiu asa, nu imi place ce am devenit. Vreau sinceritate, dar in acelasi timp mi-e ingrozitor de frica de ce o sa aud. Pastrez totul superficial si apoi ma astept ca persoanele din jurul meu sa nu faca asta. Mint, ma mint si am ajuns sa refuz realitatea mai mult decat trebuie. Nu stiu unde sunt dar aici sunt cu siguranta din ce in ce mai putin.Vreau echilibru, vreau sa fiu pragmatica, vreau siguranta. Vreau multe si totusi nu am puterea sa schimb nimic. Sunt o lasa si o ipocrita.

I hate the truth.

For thine is the kingdom, and the power, and the glory, for ever and ever. Amen

Nu trebuia sa fie asa. Nu aici trebuia sa ajung. M-am saturat sa ma uit pe geam, din autobuz si sa nu vreau sa cobor, sa nu vreau sa ma "trezesc", sa ma opresc din visat. Sunt dezamagita de mine, de ce sunt, de ce gandesc. Imi e rusine ca nu pot sa lupt. Ma tarasc.

Vreau sa cred in Dumnezeu. Vreau sa apartin undeva, sa-mi fie frica de ceva superior mie, sa-mi ghidez viata dupa dogme si porunci. Sa ma rog pentru a obtine ceva si sa cred in miracole. Sa am siguranta ca orice as face, e cineva acolo care are grija de mine, sa nu-mi fie rau. Sa cred ca totul e dat de sus, ca mi-e scris sa fie asa. Sa nu fac rau de frica sa nu se intoarca impotriva mea si sa fac bine in ideea ca imi mai construiesc o treapta spre Rai. Sa imi doresc sa ajung in Rai si sa behave pentru a nu ajunge in Iad. Sa cred ca sfarsitul lumii va veni pentru ca Dumnezeu decide asta si nu pentru ca oamenii ucid putin cate putin planeta asta. Dar... nu fac asta... nu pot. Nu pot sa fiu educata sa-mi fie frica de ceva inventat. Nu pot sa cred ca, cu toate ca faptele mele isi au consecintele lor si o explicatie logica, altcineva le decide si le urmareste. Nu pot sa ies din scepticism si sa-mi las viata in mainile "divinitatii".
"Our bodies are prisons for our souls". What is a SOUL? E un omulet mic imbracat in alb? E un fum subtire care se ridica deasupra noastra? Sunt de fapt gandurile si sentimentele noastre? Si daca murim, sufletul o sa continue? Cand iubim...iubim cu mintea, cu inima sau cu sufletul? Cum poti sa ai un suflet bun sau un suflet rau? Care e diferenta? Cine a decis ca avem un SUFLET? Cine a dat o definitie cuvantului? De ce avem nevoie sa credem ca exista magie in noi si ca nu suntem pur si simplu organisme care se nasc si mor? De ce omul a trebuit sa inventeze RAUL si BINELE? Si cine a ales sa nu fim liberi, cine a ales ca imaginatia noastra sa aiba limite? De ce nu putem pur si simplu sa acceptam ca suntem niste "plante" care se nasc, cresc, lupta pentru lumina si apa, si intr-un final mor? Asta e un ciclu natural. Noi nu suntem cu nimic mai speciali.

Letter to myself

Urasc schimbarile... urasc momentele in care ceva se schimba, mai ales daca o ia in jos, fara sa am puterea sa fac nimic. Trebuie sa te conformezi, sa deal with it, sa take it in. Dar poate nu vrei. Poate chiar ti-e greu. Poate nu asta ar fi si alegerea ta... Si oamenii pleaca... si altii vin si le iau locul. Si o sa plece si urmatorii, si tot asa. Si ai impresia ca esti singurul care ramane pe loc, care sta nemiscat, asteptand doar ca lucrurile sa se invarta in jurul lui. Cateodata,cand simti ca ceva merita, lupti, alegi ce ti se pare important si incerci sa-l incetinesti, dar odata ce situatia te depaseste, dai drumul si se invarte si mai repede... Ce nu te intereseaza, ce nu conteaza, trece si nici nu observi. Poate o sa-ti aduci aminte la un moment dat ca a fost acolo sau poate ca nici nu o sa-ti dai seama. Tot ce se invarte in jurul tau, in timp, te modeleaza... te-a facut ce esti acum... si in continuare o sa te schimbe. Te defineste ca persoana, te ajuta sa te formezi... Iti da o baza pentru a avea pareri, pentru a da sfaturi, pentru a interactiona. Depinde de tine,cat esti de maleabil, cat de dispus esti sa accepti fiecare cicatrice. Te pierzi in momente, lasi timpul sa vindece ce trebuie, si-ti visezi viitorul... incerci sa construiesti, sa pui brick by brick. Te privesti,te analizezi si constientizezi de ce esti in stare. Poti sa te subestimezi... sau... sa te supraestimezi. Si... in cazul asta, dezamagirea va fi mult mai urata... si mai greu de suportat. Dar pana la urma, cum stabilim de ce suntem in stare? Cum ne stabilim niste standarde? Cum alegem ce ne e benefic si ce nu? Cum am putea vreodata sa cerem mai putin, doar in ideea ca this is all we can do, all we can get? Cum sa think so little of yourself incat sa ceri putin, de frica sa nu fii dezamagit? Poate asta e doar parerea mea,sau poate chiar cer prea mult. Dar prefer sa raman asa decat sa adun pe langa mine lucruri care ma fac sa ma simt inconfortabil, pe care trebuie sa le accept chiar daca nu imi plac. Sunt putini oameni care merita, putini oameni "extraordinari". Dar pe cat sunt de putini, pe atat e de greu sa lupti pentru ei. Ii vrei langa tine, dar niciodata nu-i usor. Poate cateodata nici nu e vina ta, sunt factori exteriori pe care nu poti sa-i controlezi... din nou.. te conformezi. Nu mai devine alegerea ta, jocul tau... si... te lasi... purtat de whatever will come along... stai pe loc... si astepti...

I'm unclean,a libertine

Timing...saturdays are running wild through my hair...Stop making it all yours,because it's not! You create as you have been created,maybe with that awful taste of metal in your mouth...Why did you drop it? Where were you? It was the only thing that kept you floating.Now you'll have to settle with the void left behind,with the painful emptiness that you chose to fall asleep with.I'm not trying to argue with your inner self,i just want to make sure your life isn't the rabbit's web i just fell in earlier. Stop staring at me,it will just hurt your eyes...It will just make you see how the world can scar all these souls,with the flesh they're trapped in,with the mouth they were given to scream.You're going to be so fucking cold,as the sins you've always preserved will pierce your hands,leaving you laughing your lungs out.They always told you to chase the foggy clouds...you...never listened. Now the clouds rule your dreams,making your nights boring,lonely and unnoticed...But you're proud.You're so proud your dreams were worth it...Now don't get me wrong.I still think you're average...for me...you'll never be more than a leaf.Impress me! Fight me! Kill me! The black silk,just sliding through your fingers...don't drop it again...it will crawl starting with your toes and reaching your teeth,your ears.Just wake up already,it won't hurt...too bad. Oh...and...shhhh...it's gonna shut up someday...you...can't control it right now...it's still inside you...you can't control yourself,you know that. Stop laughing! Stop it! Don't your cheeks hurt? Isn't your tongue tired? The spotlight will just burn your skin...and you're gonna be so ugly.You stopped smiling now,huh? It's almost morning...just close your eyes and run...Run! If you were stupid enough to get here,keep going...This is what you hate the most.This is what you fear,what makes your stomach tremble and your knees shake.You pulled the thread out of your neck so there's no way back now...Do it! Come on...you already bought the blade...The pain will be worse if you don't.The disappointment will bring you nightmares,the hoplessness will eat you from the inside,your only choice being...agony. Now you have to lie.From now on,you'll have to lie to yourself,to the world,to the snakes. My god,you hate snakes! You hate their cold skin when it touches your face,you hate their thin tongue in your eyes,they make you vomit when they crawl on your lips.It's the horror you've created.It's the place you'll never escape from.You're trapped in..YOU...Yeah,keep laughing and staring at your carved face in the mirror.You made the lights go off and the mirror start pouring. Just hug your knees and wait,darling...You have no place to go.Wait until the sun comes out,maybe somewhere there's a crack...and you'll see it.Why are your hands wrinkled? It's what YOU did to yourself...or what they've done to you.You can always blame them...they made you what you are.Because they have a plan for you,because they want you devoured...You're gonna love that! Finally,you're screaming again,finally ,you see that this is all you can ever be. You know you'll always get eaten alive,painful and slow...it's the only thing you can't fight,can't control,but obliged to fear. Never trust yourself,you never mean good.The claws in the attic are making that horrible noise...again...You're not allowed to talk about it,you're not allowed to see it,you're not allowed to touch it...You never noticed that all the doors get sealed when your whispering soul tries to exit or get in? But if it can not exit,nor get it,where is it trapped?

And the air is busy, and there's no space left...

A fost prima oara in viata mea cand am oferit o explicatie out loud pentru ce sunt, pentru cum sunt... atat mie, cat si altcuiva.... Nu m-am schimbat... nu sunt altcineva... nu sunt diferita de ce am fost pana acum... I'm a stupid kid... i'm a scared stupid kid, care nu are curajul sa traiasca in lumea oferita de voi, asa ca a ales sa o filtreze... A decis ca singura persoana care o intelege si cu care poate vorbi... e herself. Eu fac regulile aici, eu aleg ce ma raneste, eu aleg ce ma face fericita. Sunt in lumea reala la fel de mult cum sunt si in cea creata de mine... tot am nevoie de pareri, de sfaturi, de oameni, de trairi... pentru ca, pana la urma, fara astea lumea mea nu se forma in the very beginning. Nu sunt fluturasi, iar eu nu sunt o fetita roz care alearga fericita... e doar o forma ciudata de nepasare... nu neg adevarul ci doar il refuz si il transform dupa standardele mele... Mi-am dat seama de ce fac abia acum, cand am zis-o out loud. Nu avea o definite, nu-mi dadeam seama de asta. Nu fac rau nimanui, nu detin un secret al universului care a stat pana acum doar sub puterea mea... e doar... unul din lucrurile care n-ar trebui spuse niciodata. Toti facem asta... la un nivel sau altul... unii mai sanatos, altii... mai putin sanatos... sau however you wanna call it... Nu planific ce trebuie filtrat, nu aleg eu ce transform... nici eu nu stiu... imi dau seama abia dupa ce se termina... e un mecanism care s-a format ciudat si care nu mai e de mult timp sub controlul meu. Nu stiu daca a fost vreodata. Vreau sa cred ca da. Nu stiu daca o fac din cauza mea, din cauza caracterului meu slab sau din cauza voastra. Nu stiu daca asta m-a ajutat pana acum si nu stiu unde sau cum as fi fost fara asta. Nu stiu daca era necesar si nu stiu cat e de normal. Nu sunt nebuna. Nu sunt bolnava. E doar o forma putin ciudata a normalitatii din fiecare. Nu vreau sa inteleaga nimeni sau sa li se para normal. Vroiam doar sa ofer o explicatie pentru atatia ani de naivitate, de visuri, de imaturitate, de negare, de nepasare, in care nu m-am trezit nicio secunda... Am zis-o de atatea ori intr-o forma sau alta. Oricum nu ma asteptam sa ma credeti sau sa intelegeti...

Got a secret

Can you keep it?

Swear this one you'll save

Better lock it, in your pocket

Taking this one to the grave

If I show you then I know you

Won't tell what I said

Cause two can keep a secret

If one of them is dead…

Why do you smile

Like you've been told a secret

Now you're telling lies

Cause you're the one to keep it

But no one keeps a secret

No one keeps a secret

Why when we do our darkest deeds

Do we tell?

They burn in our brains

Become a living hell

Cause everybody tells

Everybody tells…

Look into my eyes

Now you're getting sleepy

Are you hypnotized,

By secrets that you're keeping?

I know what you're keeping

I know what you're keeping

The places you have come to fear the most

Sunt rea.Sunt dispusa, ca in mommente de genul asta sa fiu atat de weak. Sa fiu lipsita de pragmatism, de obiectivitate. Pierd atat de multe si gresesc atat de mult. Ma ia valul si nu mai gandesc logic, nu-mi mai pasa de altii, de lucrurile sau oamenii pe care ii am deja, de mine. Ma sacrific atat pe mine cat si ce ma inconjoara, fara sa-mi pese. Vad lucruri care nu sunt acolo, doar pentru a avea un motiv, doar pentru a ocoli adevarul. Pentru a nu ma lasa sa ma vad. Sa nu trebuiasca sa accept ca sunt eu si ca nu insemn nimic.

Mi-e dor de o viata simpla. Singurele mele probleme sa fie tema la romana si culoarea bluzei de azi. Imi e atat de dor de liceu, de cum eram atunci, de simplitatea lucrurilor, de reguli, de o rutina impusa. Asta era tot ce aveam de facut, cu ocazionalul incalcat al regulilor. Sa fiu mereu binedispusa, apogeul fericirii mele sa fie faptul ca am putut sa chiulesc ca sa joc baschet. Pot, te rog, sa chiulesc si acum? Pot sa mint ca am ramas incuiata afara si ca nu pot sa mai intru? Pot sa mint ca era trafic si ca nu mai ajung? Pot sa-mi iau scutire o viata? Sa nu ma obosesc sa trec prin lucruri de genul asta. Sa stau acasa cu popcorn si sa ma uit la desene. Sa imi aduca mama ceai, pentru ca sunt atat de racita. Sa stau sa ascult muzica... melodii care sa nu ma duca departe, care sa nu insemne nimic, care sa nu-mi dea niciun sentiment in afara de incontrolabilul batut din picior. Sa ma uit la filme de dragoste si sa nu plang, sa nu simt un gol pentru ca nu am asa ceva. Can't turn back time as i can't change now. As a matter of fact, niciodata nu am avut puterea sa ma schimb. Vad cat, cand si cum gresesc, dar ma las... ma las sa cad in imaginatie, in paranoia, in minciuni, in tertipuri, intr-o lume pe care o creez singura din greseli si decizii proaste. Intr-o lume in care, incep sa cred, imi place sa fiu... Ma complac.

Goodbye, my almost lover......

Despre tine, despre ce ai fost,despre cum te-am uitat,despre trecut...despre ce simteam... despre faptul ca am crezut ca te iubesc. Am crezut ca esti totul pentru mine. Vedeam in tine tot ce vroiam mai mult... Ma faceai sa visez, ma faceai sa am incredere in mine. Ma vedeam in tine si ma formam langa tine. Erai primul lucru la care ma gandeam cand ma trezeam si ultimul,cand ma culcam... si totusi... nu adormeam pentru ca nu imi ieseai din minte. Abia asteptam sa te vad, sa ma faci sa rad, sa te tin de mana, sa te aud vorbind, sa te vad cum fumezi, sa te vad zambind, sa-ti vad ochii caprui, sa-ti urmaresc degetele... Iubeam fiecare respiratie a ta, fiecare gest. Devenisem dependenta de tine, erai o obsesie ciudata, un lucru pe care nu puteam sa-l am niciodata sub forma in care imi doream.

Mi-ai spus ca tii la mine, ca nu o sa pleci,mi-ai spus ca langa mine te simti TU, mi-ai spus ca insemn mult pentru tine, mi-ai spus ca nu vrei sa plec, mi-ai spus ca o sa ma ajuti, mi-ai spus ca vrei, ca incerci, ca poti... ai plans. M-ai pupat pe frunte si ai plecat... Imi pare rau ca te-am lasat sa pleci, imi pare rau ca nu ti-am zis ca am facut asta pentru ca vedeam totul gresit si nu aveam incredere in mine... imi pare rau ca am fost ATAT de proasta, imi pare rau ca nu te-am sunat imediat sa te intorci.

Dupa un timp, te-ai intors... dar nu era la fel, erai schimbat, erai rece. Ti-ai dat seama ce ai fost, cum te-ai purtat. Apoi ai luat o decizie pe care eu nu am putut sa o schimb, ai schimbat regulile fara sa-mi lasi puterea de a riposta, fara a-mi lasa pic de control. Si tu ai putut, tu ai facut totul definitiv, tu ai ales, tu nu ai mai vrut, tu te-ai indepartat, tu ai controlat totul, tu mi-ai limitat cuvintele, tu m-ai lasat atunci singura, fara tine, fara sa stiu de ce, fara sa inteleg ce am facut.... m-ai lasat sa ma invinovatesc, sa cred ca sunt o persoana groaznica, sa nu ma mai iubesc, sa simt ca nu mai am optiuni, putere...

Am crezut ca nu mai am puterea sa fac nimic,am crezut ca fara tine nu pot sa fiu, fara tine nu vreau, eram dispusa sa ma schimb, sa fac compromisuri, sa fac orice doar ca sa te am inapoi, sub orice forma... as fi renuntat la orice si la oricine pentru o zi cu tine, pentru o ora, pentru o explicatie. Sa te aud, sa te vad...Nu stiam ce s-a intamplat, nu stiam daca iti e dor de mine, nu stiam daca ma urasti, nu stiam daca o sa te mai vad vreodata.

Acum stau si ascult muzica ta si inca ma trece un fior... ascult aceleasi versuri, dar nu mai inseamna ce insemnau... nu ma mai uit la telefon sperand sa suni, nu-mi mai verific mailul sperand ca mi-ai trimis o melodie, nu-ti mai recitesc mesajele... Imi e dor de ideea de tine, imi e dor de ce erai pentru mine, imi e dor de energia pe care mi-o dadeai, imi e dor de sentimentul ca as fi facut orice pentru tine... Nu imi e dor de tine, nu imi e dor de ochii tai, nu imi e dor de vocea ta, nu imi e dor sa te tin de mana, nu imi e dor zambetul tau, nu imi e dor de povestile tale.

Nu mai esti pentru mine.Nu ma mai faci sa visez.Nu te mai iubesc.

You fingertips across my skin/The palm trees swaying in the wind/Images...You sang me Spanish lullabies/The sweetest sadness in your eyes/Clever trick...I never want to see you unhappy/I thought you'd want the same for me/Goodbye, my almost lover/Goodbye, my hopeless dream/I'm trying not to think about you/Can't you just let me be?/So long, my luckless romance/My back is turned on you/Should've known you'd bring me heartache/Almost lovers always do...We walked along a crowded street/You took my hand and danced with me/Images...And when you left you kissed my lips/You told me you would never let forget these images...

...don't wake me up

Imi suna telefonul... ma trezesc speriata, dormeam doar de 2 ore, bajbai pe jos sa il caut, sa il opresc... ma uit pe ecran... e EL... Nu raspund, il arunc din nou pe jos. Ma ridic de pe canapeaua alba pe care stateam si calc pe un pahar... e un pahar cu vin rosu pe care tocmai l-am varsat pe covor... ma uit in jur si buimaca iau un tricou si il pun pe pata. Inca vad in ceata... ma duc spre baie, ma spal pe fata si ma uit in oglinda... am o rochie neagra, parul blond, un lant cu un pandantiv in forma de zana si cercei lungi... unde am fost aseara? Singurul lucru la care ma gandesc acum e o baie fierbinte... asa ca dau drumul la apa. In drum spre bucatarie, cu gandul la o cafea maaare,trec prin living, care e mobilat alb/negru si unde am un perete urias din geam... cu o vedere superba... sunt in New York...

Imi fac cafeaua, si pana se umple cada cu apa, ma uit pe geam, ma uit in jos, sunt undeva la etajul 36... incerc sa-mi aduc aminte ce am facut azi noapte...

Caut disperata laptopul pe sub pernele canapelei, fac un playlist intreg cu Maroon 5 si ma bag in baie... suna iar telefonul... iar e EL... raspund, pentru ca evident telefonul isi are locul de onoare oriunde merg, si o voce de abia trezita imi zice "morning sunshine"... zambesc, fara sa zic nimic si el continua cu "sper ca mergem sa mancam unde am mancat si ieri,da?"

Intr-o mare criza de timp cotrobai prin dressing-ul urias cautand ceva de imbracat... blugi negri, o bluza lejera, tocuri negre... perfect... arunc in geanta telefonul, cheile de la masina, un ruj si plec grabita. Ma intalnesc cu el in fata la Blue Hill, pe Bedford Rd.

E New York, si e dimineata... traficul e infernal... intarziam oricum, dar.... nu o ora...

Il vad... ma asteapta cu o cala in mana si se uita nervos la ceas... ma indrept spre el si ii sar in brate: "imi pare rau,imi pare rau"... Isi schimba expresia imediat, zambeste, imi spune ca nu-i nimic si ma saruta. Imi zice ca se grabeste sa ajunga la munca si ma intreaba cum ma simt... Da... azi noapte a fost aniversarea noastra, azi noapte ii facusem o surpriza... cina, lumanari, vin rosu... el n-a aparut, a ramas peste program la munca... acum stiu de ce aratam si eu si livingul asa... acum stiu si de ce aveam 16 mesaje pe robot, acum stiu de ce vinul era desfacut langa canapea iar eu mahmura... dar mai stiu si ca nu am ramas suparata... nu pot... Il iubesc, ii iubesc ochii, ii iubesc mainile, ii iubesc vocea... il iubesc pentru ca ma iubeste... Avem deja 2 ani impreuna... 2 ani in care s-au intamplat atatea.... in urma carora am atatea amintiri pe care nu le-as da pentru nimic. E tot ce mi-as putea dori... ma suna sa mi zica "buna dimineata", imi stie florile preferate, imi zice ca sunt draguta cand ma enervez, ii place cum rad, observa cand ma tund, stie cand am nevoie sa ma ia in brate, ii place muzica pe care o ascult, ii plac cateii, stie ce vin imi place... ma iubeste...

Wreck of the day...

L.A. lights never shine quite as bright as in the movies,still wanna go?
Cause something here
in the way, in the way that we're constantly moving,reminds you of home
So you're taking these pills for to fill up your soul and you're drinking them down with cheap alcohol
and I'd be inclined to be yours for the taking, and part of this terrible mess that you're making
but me, I'm the catalyst
When you say love is a simple chemical reaction
can't say I agree
'Cause my chemical, left me a beautiful disaster
still love's all I see
So I'm taking these pills for to fill up my soul and I'm drinking them down with cheap alcohol
and you'd be inclined to be mine for the taking
and part of this terrible mess that I'm making
but you, you're the catalyst
You'll be the vein,you'll be the pain, you'll be the scar, you'll be the road, rolling below the wheels of a car
and all of the thoughts
don't know if I'm strong enough now
You'll be the vein, you'll be the pain, you'll be the Catalyst
Under the weight of your wings, you are a god and whatever I want you to be
and I wonder if truly you are nearly as beautiful as I believe
In my head
your voice
You've got all that I need and this make believe will get me through another lonely night
Under the weight of your wings, should ever we meet on your side of your stereo, I will pretend I know not of your thoughts and even the way that they mirror my own
I'll take you away in the way that you take me and go where I go
Fall away to the sound of my heart to your beat
melancholy and cool, kind of bitter sweet
love on repeat
I'm echoing all your philosophies
I...
I don't wanna be fool-hearted
I'm outnumbered in my head
In my head...
your voice...
you've got all that I need, and this make believe will get me through another night
Under the weight of your wings I make believe you are all that I'll ever need
all that I need...